Ce ne spune Razvan
Astazi il cunoastem pe Razvan


Cum ai ajuns să faci parte din trupa Arthesium și de cât timp ești alături de noi?
Fac parte din trupa Arthesium de 7 luni. La începutul anului mi-a apărut o reclamă pe Instagram la cursul de teatru de la Teatrul Arthesium și, cum în copilărie am mai făcut cursuri de actorie și îmi doream de ceva timp să îmi reiau această pasiune, nu am ezitat să mă înscriu.
Ce te-a atras cel mai mult la teatru și ce te face să revii mereu pe scenă?
Pentru mine, teatrul este o modalitate foarte bună de a mă detașa de realitate și de a mă exprima liber, intrând în pielea diferitelor personaje. Emoțiile, orele de pregătire și efortul depus înainte de fiecare spectacol, combinate cu bucuria de a-i vedea pe cei dragi în public aplaudând și zâmbind, mă determină să mă întorc mereu pe scenă.
Îți amintești primul tău rol jucat la Arthesium? Cum te-ai simțit atunci?
Nu aș putea uita niciodată un astfel de moment. A fost un moment de fericire pură — cred că nu m-am putut opri din zâmbit toată noaptea după spectacol, eram în extaz! Am fost foarte mândru de mine și de abilitățile mele, iar faptul că prietenii și familia mea, care m-au privit din public, împărtășeau același sentiment, a făcut totul și mai special.
Care este rolul tău preferat de până acum și de ce?
Cu siguranță, personajul George, din piesa „Omul care a văzut moartea”. A fost prima piesă în care apăreau mai mult de două personaje simultan pe scenă, așa că era foarte important să fim atenți la replicile celorlalți, pentru a nu ne încurca. De asemenea, piesa a avut o poveste interesantă și un final neașteptat, iar personalitatea lui George chiar mi s-a potrivit.
Ce tip de personaje îți place cel mai mult să interpretezi — comice, dramatice, complexe, realiste?
Până acum, am interpretat personaje comice, însă, în viitorul apropiat, voi aborda și alte tipuri de personaje, precum cele dramatice, care consider că vor fi o adevărată provocare!
Cum te pregătești înainte de un spectacol? Ai vreun ritual personal?
Nu am neapărat un ritual, însă, în culise, din momentul în care ajung la teatru în ziua spectacolului și până intru în scenă, nu am stare. Mă plimb de colo-colo și încerc să mă concentrez cât mai bine asupra personajului și acțiunii, pentru a nu fi influențat prea mult de emoții.
Ce ai învățat din experiența ta la cursurile și repetițiile Arthesium?
Pe lângă jocurile interesante și distractive de la cursuri, în cadrul repetițiilor am realizat câtă muncă se află în spatele unei piese reușite și cât de important este să creezi o conexiune strânsă cu colegii tăi, pentru a avea o armonie cât mai bună pe scenă.
Cum ți s-a schimbat percepția despre teatru de când faci parte din echipă?
Mereu am iubit teatrul, însă de când fac parte din această echipă, am cunoscut o mulțime de oameni minunați, talentați și muncitori, astfel că pasiunea mea pentru teatru nu a putut decât să devină mai puternică.
Care a fost cea mai amuzantă întâmplare din culise?
Cele mai amuzante și frumoase momente din culise, pentru mine, sunt acelea când se aud primele râsete din public. Atunci, toți cei din culise zâmbim și ne relaxăm, dându-ne seama că totul merge bine.
Ce îți place cel mai mult la colegii din trupă?
Îmi place faptul că toți au un simț al umorului dezvoltat și creează momente plăcute în timpul repetițiilor, menținând în același timp seriozitate și respectând indicațiile regizorului. Acest echilibru reprezintă cheia spectacolelor de succes.
Dacă ai putea interpreta orice rol din lume, ce personaj ai alege?
Actorii care m-au determinat încă din copilărie să iubesc teatrul sunt Horațiu Mălăele — în special pentru monologurile sale (ex: „Calculele”) — și Toma Caragiu, în piese precum „N-am găsit altă rimă” sau „Soția”. Astfel, interpretarea rolurilor jucate de acești mari actori ar reprezenta o onoare și o plăcere.
Ce înseamnă pentru tine teatrul în câteva cuvinte?
Teatrul înseamnă emoție, fericire, detașare, poveste, împlinire. Pentru mine, teatrul este activitatea care îmi permite să fiu eu însumi, să mă exprim cum vreau și să fiu cu adevărat liber, fără să mă simt judecat.